luni, februarie 16, 2026

Rapid, nemilos la Miercurea Ciuc. Giuleștenii urcă pe primul loc după o repriză perfectă

MedicalRapid, nemilos la Miercurea Ciuc. Giuleștenii urcă pe primul loc după o repriză perfectă

Rapid București a venit în Harghita cu un singur scop: cele trei puncte. Și le-a obținut cu ușurință, învingând Csíkszereda cu 2–0, după o primă repriză aproape perfectă.

Giuleștenii au preluat repede controlul partidei și a presat spre poarta adversă, iar în minutul 7, după o incursiune pe dreapta și un șut respins în față de portarul Simon, mingea a ajuns la Jakub Hromada, care a finalizat simplu, din marginea careului mic.

În minutul 44, același flanc drept a fost zona de declanșare a atacului. De data asta, Christensen a găsit un culoar ideal pentru Claudiu Petrila, care a șutat precis la colțul lung, fără șansă pentru portar.

A doua parte a jocului n-a mai adus goluri, dar a scos în evidență un Rapid matur. Nu s-a grăbit, nu a forțat inutil, a lăsat mingea să circule și a controlat spațiile. Csíkszereda a încercat timid să iasă la joc, dar fără idei și fără forță.

Cel mai periculos moment al gazdelor a venit abia în minutul 78, când Babati a trimis un șut peste poartă din poziție bună. La final, Rapid a avut 62% posesie, mai multe șuturi pe poartă (8 față de 4), mai multe mingi recuperate și o acuratețe superioară a paselor.

Rapid urcă pe locul 1 cu 7 puncte după 3 etape (2 victorii, 1 egal), fără înfrângere și cu doar un gol primit. Csíkszereda, la polul opus, e pe locul 15, cu un singur punct și 10 goluri încasate!

Petrolul, la prima victorie din acest sezon. „Găzarii” au spulberat Metaloglobus

Articolul Rapid, nemilos la Miercurea Ciuc. Giuleștenii urcă pe primul loc după o repriză perfectă apare prima dată în Goool.ro | Știri Fotbal, Știri Liga 1, Știri Liga 2.

Timisoara

Cieste si...

Cele mai populare articole