luni, februarie 16, 2026

Petrolul, la prima victorie din acest sezon. „Găzarii” au spulberat Metaloglobus

MedicalPetrolul, la prima victorie din acest sezon. „Găzarii” au spulberat Metaloglobus

Pe modestul stadion din Clinceni, în fața unei audiențe jenante, Petrolul a dat recital încă din primele minute, dominând clar partida contra unui Metaloglobus apatic, care demonstrează încă o dată că nu are ce căuta în Superliga.

Nu trecuseră nici trei minute de joc, când Prce a urcat în flanc și a centrat perfect în centrul careului, unde Ludewig a apărut fulgerător și a reluat cu capul din 7 metri, deschizând scorul.

În minutul 17, presiunea constantă a Petrolului avea să dea din nou roade. Roche, omul cu execuțiile „explozive”, a interceptat o pasă neinspirată în marginea careului și a șutat puternic, fără speranță pentru portarul gazdelor.

Până la pauză, tabela s-a schimbat din nou. În minutul 35, un fault în careu a fost inițial trecut cu vederea, însă VAR-ul a intervenit, centralul a revăzut faza și a indicat punctul cu var. Gicu Grozav a transformat cu sânge rece, trimisând mingea în colțul opus portarului: 0–3!

Petrolul a mai înscris o dată în partea a doua, dar reușita a fost anulată spre nemulțumirea băncii tehnice. „Găzarii” bifează o victorie clară, de moral, într-un meci în care adversarul a părut din alt eșalon.

După o jumătate de secol: U. Cluj, egal la revenirea în cupele europene

Articolul Petrolul, la prima victorie din acest sezon. „Găzarii” au spulberat Metaloglobus apare prima dată în Goool.ro | Știri Fotbal, Știri Liga 1, Știri Liga 2.

Timisoara

Cieste si...

Cele mai populare articole