luni, mai 20, 2024

„Un mesaj pentru Teheran: Ar fi putut fi mai rău”. Ce se află în spatele atacului de azi, atribuit Israelului, în orașul strategic Isfahan

Externe„Un mesaj pentru Teheran: Ar fi putut fi mai rău”. Ce se află în spatele atacului de azi, atribuit Israelului, în orașul strategic Isfahan

Un mesaj pentru Teheran

Isfahan, o țintă a atacului atribuit Israelului în noaptea de joi spre vineri, este un oraș iranian strategic, în provincia cu același nume, care adăpostește instalații nucleare, o bază aeriană majoră și fabrici asociate cu producția de drone iraniene. Israelul a răspuns atacului de sâmbăta trecută, dar a transmis și un mesaj Teheranului, avertizând practic că data viitoare ar putea lovi mai serios, au explicat surse israeliene pentru Jerusalem Post. Un general american a avut aceeași interpretare a mesajului.

Mai multe surse au confirmat pentru Jerusalem Post că atacul asupra Iranului a lovit ținte ale forțelor aeriene iraniene de la Isfahan, aproape de situl nuclear al Republicii Islamice din aceeași zonă.

Un mesaj care a fost fără echivoc: „Am ales să nu vă lovim siturile nucleare de data aceasta, dar am fi putut face mai mult rău aici”, au declarat sursele pentru Jerusalem Post.

În același timp, prin faptul că nu a atacat situl nuclear propriu-zis de la Isfahan sau alte situri nucleare de la Natanz și Fordow, Israelul a semnalat Iranului că nu urmărește un război regional.

De câteva zile, Israelul și-a cântărit cu atenție răspunsul la atacurile fără precedent din partea Iranului, lansate după raidul israelian asupra complexului ambasadei sale din Siria, din 1 aprilie.

„Israelul trebuie să-și mențină vigilența” în cazul în care Iranul decide să răspundă cu o altă demonstrație de forță, a declarat pentru CNN generalul-maior în retragere Mark MacCarley.

Prin faptul că a vizat provincia iraniană Isfahan – locul unde se află importante instalații nucleare – Israelul a transmis probabil un mesaj, și anume că ar putea copleși cu ușurință apărarea Iranului, a declarat MacCarley.

„Cred că a existat un proces de gândire foarte deliberat din partea cabinetului de război israelian”, a spus el.

„Israelienii trebuiau să riposteze, dar, în același timp, în cadrul acestei represalii există un mesaj, și anume: «Da, putem trece. Nu o mai faceți din nou. Dacă o faceți din nou, atunci se va dezlănțui iadul»”, a speculat el.

De ce Isfahan

Orașul Isfahan, aflat în centrul Iranului, găzduiește o serie de poziții militare importante, inclusiv instalații nucleare, o bază aeriană majoră și fabrici asociate cu producția de drone iraniene și alte puncte de producție militară.

Relatările inițiale ale agenției iraniene de știri Fars au vorbit despre „trei explozii” auzite aproape de Qahjavarestan, în apropiere de aeroportul Isfahan și de baza aeriană a armatei Shekari, în timp ce purtătorul de cuvânt al agenției spațiale iraniene, Hossein Dalirian, a declarat că „mai multe” drone au fost „doborâte cu succes”.

În timp ce binecunoscuta instalație de îmbogățire a uraniului de la Natanz se află în provincie, instalația iraniană de conversie a uraniului se află în zona de sud-est Zerdenjan din Isfahan.

După ce oficialii iranieni (și cei ai Agenției Atomice a ONU) au declarat că instalațiile sale nucleare „sunt în siguranță”, agenția semi-oficială de știri Tasnim a oferit imagini din apropierea instalației de conversie a uraniului.

Segmentul video a arătat imagini de la două poziții diferite ale sistemelor antiaeriene, iar detaliile din clipul video corespundeau cu caracteristicile cunoscute ale sitului instalației iraniene de conversie a uraniului din Isfahan.

Instalația de la Isfahan, a cărei construcție a început în 1999, operează trei mici reactoare de cercetare furnizate de China, precum și gestionarea producției de combustibil și alte activități pentru programul nuclear civil al Iranului. Se pare că situl a fost lovit de o explozie în noiembrie 2011.

Isfahan a mai fost ținta unui atac atribuit Israelului

În Isfahan se află, de asemenea, o importantă bază aeriană iraniană, care a găzduit flota îmbătrânită de avioane F-14 Tomcats de fabricație americană – cumpărate înainte de revoluția islamică din 1979.

Unele speculații inițiale au sugerat că o instalație radar din cadrul bazei ar fi putut fi ținta unui atac. Informația nu a fost confirmată.

La fel de importante sunt și instalațiile de producție de armament ale Iranului din oraș și din jurul acestuia. La începutul anului trecut, un atac cu drone atribuit Israelului a țintit ceea ce pare a fi o instalație avansată de producție de arme din oraș.

Ca în cazul atacului actual, au existat relatări extrem de contradictorii din partea oficialilor iranieni, care au afirmat că două drone au fost doborâte și că o alta a provocat doar pagube minore pe acoperișul fabricii.

Timisoara

Cieste si...

Cele mai populare articole