Mai mulți locuitori din Arad au sesizat Poliția după ce au căzut victime ale fraudelor online. Iată ce recomandă oamenii legii pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen:
La Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad au fost înregistrate numeroase sesizări cu privire la infracțiuni de înșelăciune în mediul online. Aceste infracțiuni implică utilizarea imaginii și/sau numelor unor persoane cunoscute, influenceri, vedete sau societăți/unități bancare din România, pentru a atrage oamenii să investească în acțiuni sau fonduri de investiții false.
Astfel, după promovarea online a unor investiții în afaceri, acțiuni la burse de valori, criptomonede etc., care pretind că au sprijinul unor persoane cunoscute sau instituții bancare, și care promit îmbogățire rapidă într-un timp foarte scurt, persoanele vătămate sunt determinate să transfere bani sau criptomonede către conturile controlate de infractori.
În scopul prevenirii și combaterii acestui fenomen, poliția oferă următoarele recomandări:
- Atenție la platformele de investiții care promit randamente ridicate într-un timp foarte scurt! Înainte de a decide să investiți, cercetați platforma cu atenție, verificați feedback-ul altor investitori și consultați un specialist în domeniu.
- Plasați sumele de bani în fonduri de investiții autorizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care oferă informații reale despre activele financiare investiționale.
- Informați-vă cât mai bine despre produsele financiare în care investiți, fiți vigilenți și sesizați orice suspiciune legată de ofertele de investiții, identitatea persoanelor care fac astfel de oferte sau tranzacțiile efectuate.
- NU furnizați NIMĂNUI datele de identificare ale cardurilor bancare sau datele de conectare în aplicațiile de Internet Banking!
- NU instalați sau oferiți acces la dispozitivul dumneavoastră mobil prin aplicații de control la distanță unor persoane necunoscute!
- NU transmiteți date personale sau copii ale actelor de identitate prin intermediul rețelelor sociale sau prin link-uri primite prin e-mail sau aplicații de mesagerie!
- NU vă logați în aplicația de Internet/Mobile Banking prin accesarea de link-uri primite prin SMS sau e-mail!
Aceste recomandări sunt esențiale pentru protejarea datelor personale și a finanțelor tale. Fiți precauți și vigilenți atunci când vine vorba de investiții și tranzacții financiare online.
