După o lungă perioadă de organizare la nivelul județului Arad, mai mult de 6000 de voluntari din județ au ieșit sâmbătă în parcuri, păduri și pe malurile apelor pentru a colecta deșeurile lăsate în urmă de alți cetățeni nepăsători. Consiliul Județean Arad, reprezentat de președintele Iustin Cionca, a exprimat recunoștință pentru mobilizarea masivă a miilor de voluntari, cetățeni responsabili ai județului. Elevii din peste 50 de unități de învățământ din întreg județul, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Arad, au demonstrat că educația pentru mediu, spiritul civic și voluntariatul pot fi învățate chiar de la o vârstă fragedă. Ei au arătat că se preocupă de mediul înconjurător și contribuie la menținerea sănătății și curățeniei acestuia, adunând mii de saci de deșeuri din tot județul.
În această „misiune specială pentru planetă”, și efectivele Inspectoratului de Jandarmi Arad și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad au oferit ajutor, exprimând dorința de a contribui la regenerarea ecosistemului și la protejarea naturii.
Prefectura Județului Arad, Primăria Municipiului Arad și peste alte 60 de unități administrativ-teritoriale, ocoale silvice din județ, Gospodăria Apelor Arad și alte instituții, s-au implicat voluntar alături de angajați, demonstrând că împreună pot face zona Aradului mai curată și mai atrăgătoare. Este deosebit de importantă moștenirea pe care o vom lăsa următoarelor generații.
Pe malul râului Mureș, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad (ADISIGD-ARAD), alături de coordonatorul județean Let’s Do It Romania, echipa de baschet a Aradului, FCC UAV ICIM, și deputatul Glad Varga, au dat startul acțiunii „Let’s Do It Romania” în municipiu, cu sprijinul partenerilor Retim Ecologic Service Arad, FCC Environment Romania, Salubritate SA Deva, reprezentanții Prefecturii Arad, Consiliului Județean Arad, Primăriei Arad, Inspectoratului Școlar Județean Arad, ISU Arad, Inspectoratului de Jandarmerie Județean Arad, Gospodăriei Apelor Arad și elevi de la școli implicate în proiect.
„Let’s Do It România a fost o reușită, multe inimi verzi au bătut la unison în Arad, sâmbătă 16 septembrie 2023. Ne dorim ca în 2024 să avem și mai mulți voluntari implicați, însă până atunci sperăm să întâlnim cât mai mulți arădeni responsabili, care să spună Let’s Do It în fiecare zi, să aibă grijă de mediul înconjurător, să nu lase deșeuri la voia întâmplării și să colecteze separat acasă, la iarbă verde, la școală și la birou”, menționează Departamentul de Comunicare-Conștientizare ADI SIGD -Arad.