marți, mai 21, 2024

Dănuţ Lupu, la un pas să ajungă după gratii! Procurorul de caz nu cedează: „Nu poate evita închisoarea!”

SportDănuţ Lupu, la un pas să ajungă după gratii! Procurorul de caz nu cedează: „Nu poate evita închisoarea!”

Dănuţ Lupu a avut un nou termen în procesul în care a fost condamnat la 7 luni şi 10 zile de închisoare cu executare după ce a fost prins de poliţişti de mai multe ori că a condus fără permis. Acesta a cerut în instanţă schimbarea deciziei de condamnare la închisoare cu executare într-una în care să primească o amendă penală.

Dănuţ Lupu, la un pas să ajungă după gratii! Fostul internaţional a depus apel, iar instanţa a amânat decizia până la data de 2 octombrie. Procurorul se menţine pe poziţie şi susţine că Dănuţ Lupu nu poate evita închisoarea! „Nu există altă pârghie sau portiță decât detenția. Inculpatul nu poate evita închisoarea, apelul este nefondat și solicit respingerea”, a susţinut procurorul de caz în fața judecătorului de la Curtea de Apel, potrivit ProSport. „Ce vrea Dumnezeu!”, a fost replica lui Dănuţ Lupu.

Dănuţ Lupu a justificat infracţiunea pe care a comis-o prin faptul că nu a găsit un taxi sau Uber: „Vreau doar să menționez că îmi pare rău, dar am fost nevoit să conduc pentru că mă simțeam foarte rău. Regret faptele, dar nu aveam altă posibilitate. Am sunat la taxi și la Uber, dar nu am găsit. Am fost nevoit să fac asta când am văzut că nu vine. Nu am făcut accident, nu am fost băut sau drogat”.

Dănuţ Lupu a spus că regretă că a condus fără permis, dar a spus că ar repeta gestul dacă ar fi o problemă de sănătate. Fostul fotbalist nu mai are permis de 20 de ani, a încercat de mai multe ori să îl ia din nou, dar a picat de mai multe ori la proba teoretică. În 2001, Dănuţ Lupu a fost prins la volan cu o alcoolemie mult peste limită, iar magistraţii au decis să îi anuleze documentul.

„Nu știu, nu pot să vă spun eu lucrul ăsta. De aia sunt avocați, nu? Da, în primul rând regret ce s-a întâmplat. Am fost nevoit. Pur și simplu mă duceam la spital. Îmi era rău, și martorii au declarat același lucru. Acum, știți cum e în viață, chiar dacă faci anumite greșeli, eu spun că dacă le faci în interes de sănătate… Până la urma urmei e greșeala mea. (Ați schimba lucrurile dacă ați putea da timpul înapoi?) Nu, pentru că eu cred că sănătatea fiecărui om e mai importantă ca orice. Vă dați seama că vin după un H1N1, după COVID, am avut probleme și cu inima. Mergem înainte, n-avem ce să facem”, a mai spus Dănuţ Lupu.

Timisoara

Cieste si...

Cele mai populare articole