joi, noiembrie 7, 2024

Bursele europene au închis joi în declin

EconomieBursele europene au închis joi în declin

Pieţele europene au închis joi în declin, inversând creşterile iniţiale determinate de rezultatele financiare bune raportate de compania de tehnologie Nvidia şi declinul randamentelor obligaţiunilor.

 

După trei sesiuni pozitive consecutive şi o deschidere puternică joi, indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în declin cu 0,4%.

Indicele serviciilor financiare a crescut cu 0,5%, în timp ce acţiunile tehnologice s-au retras după creşterile recente, consemnând o scădere cu 2,3%.

Stoxx 600 a câştigat miercuri, chiar dacă cifrele indicilor managerilor de achiziţii din zona euro au fost cu mult sub aşteptări, iar activitatea serviciilor a alunecat în declin.

Acţiunile din Asia-Pacific au crescut joi, conduse de indicele Hang Seng din Hong Kong, pe măsură ce investitorii au reacţionat la un raport de succes al producătorul american de cipuri de inteligenţă artificială Nvidia.

Coreea de Nord vrea să lanseze un satelit militar

Investitorii aşteaptă, de asemenea, comentariile preşedintelui Rezervei Federale din SUA, Jerome Powell, de vineri, la încheierea simpozionului băncii centrale de la Jackson Hole, Wyoming, despre care Wall Street speră că va oferi o perspectivă asupra drumului probabil al ratelor dobânzilor.

Timisoara

Cieste si...

Cele mai populare articole