miercuri, noiembrie 12, 2025

A doua ediție a Caravanei Sportului Arădean a fost un real succes

Din OrasA doua ediție a Caravanei Sportului Arădean a fost un real succes

A doua ediție a Caravanei Sportului Arădean a ajuns în cele mai mari trei cartiere ale orașului. Proiectul, susținut de Consiliul Județean, Centrul Cultural Județean și numeroase cluburi sportive la inițiativa deputatului PNL Sergiu Bîlcea, își propune să încurajeze copiii să se implice în activități sportive. Caravana Sportului Arădean, care se află acum la cea de-a doua ediție, a avut un real succes, permițând un număr semnificativ de copii să intre în contact cu reprezentanții cluburilor sportive. Acesta reprezintă primul pas spre înscrierea într-o disciplină sportivă și, poate, către performanța sportivă.

„Invitația la sport și mișcare, timp de calitate în aer liber, întâlnirea cu oferta cluburilor arădene: acestea au fost scopurile principale ale Caravanei Sportului Arădean, ediția a doua! Trei zile de sâmbătă consecutive, în cele mai mari cartiere ale Aradului – Micălaca, Aurel Vlaicu și Alfa – Caravana Sportului Arădean a invitat copiii în special și familiile lor la evenimente atractive. Au avut loc demonstrații și jocuri, au fost prezente cluburi reprezentând numeroase ramuri sportive. Scopul nostru a fost acela de a îndruma copiii spre sport, la începutul vacanței școlare, cu convingerea că astfel promovăm un stil de viață sănătos. Sper că în urma acestui șir de evenimente, vom avea mai mulți copii care se îndreaptă spre sport iar unii dintre ei vor face sport de performanță!”, a transmis deputatul Sergiu Bîlcea.

Timisoara

Cieste si...

Cele mai populare articole