La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunși într-un camion care transporta pahare de sticlă, 48 de cetățeni din Nepal, Siria, Sudan și Afganistan care încercau să treacă ilegal frontiera către Ungaria.
În data de 16.06.2023, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II din județul Arad, un cetățean turc s-a prezentat pentru formalitățile de frontieră, la ieșirea din țară, conducând un camion înregistrat în Turcia. Conform documentelor de însoțire a mărfii, vehiculul transporta pahare de sticlă pe ruta Turcia-Olanda.
Datorită profilului de risc, s-a efectuat un control detaliat al vehiculului, iar polițiștii de frontieră au descoperit 48 de străini în compartimentul de marfă.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliției de frontieră pentru investigații. În timpul verificărilor, s-a constatat că acestea sunt cetățeni din Nepal, Siria, Sudan și Afganistan care încercau să treacă fraudulos frontiera pentru a ajunge în țări din vestul Europei.
Având în vedere aceste aspecte, polițiștii de frontieră au inițiat investigații în ceea ce privește posibila săvârșire a infracțiunilor de trafic de migranți în cazul șoferului și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat în cazul cetățenilor ascunși. La finalizarea investigațiilor, vor fi luate măsurile legale necesare.
