vineri, noiembrie 7, 2025

Astăzi, 15 iunie, începe campania de înlocuire a vechilor apometre cu contoare noi, inteligente și cu citire la distanță

Din OrasAstăzi, 15 iunie, începe campania de înlocuire a vechilor apometre cu contoare noi, inteligente și cu citire la distanță

Astăzi, 15 iunie, începe campania de montare a contoarelor cu citire la distanță. Această campanie vizează înlocuirea apometrelor vechi cu contoare noi, inteligente și cu citire la distanță. Operațiunea va debuta în cartierul Pârneava, pe strada Căpitan Ignat, iar pentru instalarea contoarelor va fi necesară întreruperea furnizării apei potabile. Astfel, joi, 15 iunie, între orele 8 și 18, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pe strada Căpitan Ignat, iar vineri, 16 iunie, întreruperea se va aplica pe strada Dorobanți, în intervalul orar 8 – 18.


Până la sfârșitul acestui an, în municipiul Arad, peste 11.000 de contoare vor fi înlocuite în cadrul proiectului „Digitalizarea infrastructurii de apă și apă uzată a operatorului regional în municipiul Arad – contorizare inteligentă”, finanțat din fonduri europene și implementat de Compania de Apă Arad.

Montarea contoarelor inteligente va fi realizată gratuit și va fi planificată etapizat, pe baza unui program stabilit în colaborare cu antreprenorul care a câștigat contractul de lucrări. Clienții din zonele afectate vor primi notificări cu cel puțin 24 de ore înainte de intervenție, trimise la domiciliu. Informații despre program vor fi publicate și pe website-ul Companiei de Apă Arad – www.caarad.ro, pe pagina lor de Facebook și în presa locală.

În timpul lucrărilor, echipele antreprenorului vor fi însoțite de personal al Companiei de Apă Arad. Deoarece majoritatea căminelor de branșament se află în proprietățile private ale abonaților, înlocuirea contoarelor va fi realizată acolo. Abonații sunt rugați să faciliteze accesul echipelor în vederea efectuării lucrărilor.

Este important de menționat că în zona în care se intervine pentru înlocuirea contoarelor, furnizarea apei potabile va fi întreruptă temporar. Astfel, clienților li se recomandă să aibă o rezervă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii.

„Lucrările presupun un anumit grad de disconfort. Compania de Apă Arad mulțumește abonaților pentru întelegere, asigurându-i că aceste lucrări sunt realizate în beneficiul lor: indexul contorului va fi citit de la distanță, nemaifiind necesară prezența fizică a abonaților la preluarea indexului; dispar posibile erori de citire sau introducere de date, deoarece consumurile se transmit exclusiv prin unde radio, fără intervenţie umană; aceste aparate detectează pierderile de apă deoarece pot măsura debite foarte mici”, mai menționează reprezentanții Companiei de Apă Arad.

Timisoara

Cieste si...

Cele mai populare articole