luni, mai 20, 2024

Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care sumele neutilizate în două proiecte pentru reducerea emisiilor de gaze să poată fi folosite în alte două proiecte pentru Chitila şi Cluj-Napoca

EconomieGuvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care sumele neutilizate în două proiecte pentru reducerea emisiilor de gaze să poată fi folosite în alte două proiecte pentru Chitila...

Astfel, suma de 20,299 milioane lei rămasă neutilizată din derularea  proiectului „Transformarea autobuzelor din funcţionarea Diesel în funcţionare cu gaz petrolier lichefiat” în municipiul Ploieşti, ca urmare a rezilierii  convenţiei de finanţare nr. 4236/2014 încheiată între Municipiul Ploieşti şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, va fi alocată către Primăria Oraşului Chitila pentru finanţarea parţială a proiectului „Punct terminal de capăt autobuze electrice, primăria Oraşului Chitila, judeţul Ilfov”,  arată comunicatul de presă al Executivului. 

De asemenea, suma de 40,619 milioane lei rămasă neutilizată din derularea proiectului „Implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a municipiului Bucureşti” va fi alocată către Primăria municipiului Cluj-Napoca pentru finanţarea parţială a proiectului „Amenajarea parcului Est din municipiul Cluj-Napoca”. Finanţarea restului de executat din cadrul proiectului „Implementarea unui sistem de transport cu bicicleta în zona centrală a municipiului Bucureşti” va fi preluată de către Administraţia Fondului pentru Mediu şi se va realiza din Fondul pentru mediu, mai indică sursa citată.

Prin această măsură se asigură limitarea şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ca urmare a valorificării eficiente a sumelor rezultate în urma vânzării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră prin finanţarea investiţiilor de mediu.

 

Timisoara

Cieste si...

Cele mai populare articole