duminică, octombrie 6, 2024

Clădirea SkyTower din București își mărește portofoliul de chiriași

ImobiliareClădirea SkyTower din București își mărește portofoliul de chiriași

SkyTower, cea mai înaltă clădire din România, anunță  semnarea a doua noi contracte de închiriere, fiecare pentru o perioadă de 5 ani.

AMS ACCELERATE IT THROUGH PEOPLE SA și Credit Amanet SA au semnat contracte pentru o suprafața totală de aproximativ 600 de metri pătrați, ambele spații fiind la etajul 9 al turnului.

AMS ACCELERATE IT este o companie de recrutare în domeniul IT fondată în 2007 care se ocupă cu recrutarea personalului de specialitate pentru proiectele clienților.

Credit Amanet SA este o societate de acțiuni care datează de aproape 15 ani pe piața din România, fiind lider de piață în București. Societatea oferă servicii de creditare pe termen scurt de tip amanet și schimb valutar și administrează cea mai diversificată platformă de tranzacționare pentru metale prețioase, bijuterii şi produse de lux.

„Sunt bucuroasă că AMS ACCELERATE IT THROUGH PEOPLE și CREDIT AMANET au ales clădirea SkyTower pentru noul lor sediu, precum și o nouă etapă de dezvoltare. Faptul că în acest moment avem un grad de ocupare de 100% ne arată că investițiile noastre în reamenajarea și îmbunătățirea spațiilor comune și extinderea facilităților din turn vin în întâmpinarea nevoilor pieței, având în vedere schimbările modului în care lucrăm. De aceea, suntem determinați să continuăm să oferim un mediu de lucru primitor, creativ și dinamic, iar versatilitatea listei de chiriași în ceea ce privește suprafața și durata contractelor va permite curând acomodarea unor noi potențiali chiriași cu primele negocieri aflate deja în desfășurare” a declarat Florentina Mitricoaia, Leasing and Asset Manager RPHI Romania – compania care deține și administrează SkyTower. 

Florentina Mitricoaia, Leasing and Asset Manager RPHI Romania – compania care deține și administrează SkyTower.

Citește și: SkyTower: locul unde poți vedea tot Bucureștiul de la înălțime

Despre SkyTower:

SkyTower este cea mai înaltă clădire din România şi cea mai iconică clădire de birouri din Bucureşti. Turnul are 37 de etaje, ajungând la o înălțime de 137 de metri deasupra solului şi 60 de metri de structură subterană cu 5 etaje de locuri de parcare şi depozitare. Toate zonele de birouri din SkyTower sunt iluminate natural, iar etajele superioare beneficiază de ascensoare de mare viteză, care ating o viteză maximă de 6 metri pe secundă.

SkyTower este prima și, în prezent, singura clădire de birouri din România certificată LEED Platinum Operations and Maintenance (Operaţiuni şi Mentenanţă), şi deţine, de asemenea, şi atestarea Gold DGNB pentru clădiri sustenabile, în urma evaluării de către ÖGNI (Societatea austriacă pentru managementul imobiliar sustenabil). Mai mult, SkyTower este prima clădire din România certificată SHORE Gold.

De asemenea, din februarie 2023, SkyTower este singura clădire din România membră a Federației Mondiale a Turnurilor Emblematice – WFGT (World Federation of Great Towers)

De la finalizarea construcției în decembrie 2012, SkyTower a devenit o emblemă a orașului, remodelând orizontul noului cartier de afaceri din nordul Bucureștiului și stimulând dezvoltarea de noi proiecte în zona Floreasca-Aurel Vlaicu.

Clădirea SkyTower este deținută şi administrată de Raiffeisen Property Holding International (RPHI) si, după zece ani de activitate de succes pe piaţa locală, are în prezent un grad de ocupare de 100%.

Timisoara

Cieste si...

Cele mai populare articole