sâmbătă, mai 18, 2024

Ce se întâmplă cu contul de Facebook al utilizatorilor, după ce mor. Există mai multe variante

MedicalCe se întâmplă cu contul de Facebook al utilizatorilor, după ce mor. Există mai multe variante

S-a aflat ce se întâmplă cu contul de Facebook al utilizatorilor după ce mor. Rudele primesc un certificat de deces și pe rețelele de socializare și pot decide ce vor face cu pagina persoanei care s-a stins din viață.

Facebook a explicat ce se întâmplă cu conturile persoanelor care au murit. Familia defunctului poate să dezactiveze contul din online, ca persoana moartă să nu mai apară activă sau o poate păstra. Utilizatorii își pot programa contul să se șteargă după ce mor.

„Puteți alege să vă ștergeți definitiv contul în cazul în care decedați. Acest lucru înseamnă că, atunci când cineva ne anunță că ai decedat, toate mesajele, fotografiile, postările, comentariile, reacțiile și informațiile tale vor fi eliminate imediat și definitiv de pe Facebook. Profilul dvs. principal și orice profil Facebook suplimentar vor fi, de asemenea, șterse”, se arată într-o notificare a aplicației.

Pagina se poate transforma și într-un „profil memorialistic”, după moarte, de care se va ocupa o „persoană de contact pentru moștenire”. Statul Facebook: „Profilurile memorializate sunt un loc în care prietenii și familia se pot aduna și împărtăși amintiri după ce o persoană a murit”.

Va apărea la profil: „În memoria lui…”, iar prietenii vor putea să împărtășească propriile amintiri – dacă setările de confidențialitate permit acest lucru. Alții utilizatori vor avea ocazia să posteze mesaje de condoleanțe. Ei vor avea și acces la comentarii și fotografii, potrivit Cancan.

Meta lucrează la o nouă rețea socială

Meta, compania mamă a Facebook şi Instagram, a mai anunţat că lucrează la crearea unei noi reţele sociale, care va fi asemănătoare cu aplicația Twitter. „Ne gândim la o reţea socială descentralizată şi independentă, care să permită partajarea mesajelor scrise în timp real”.

Noua aplicaţie Meta ar fi concepută pentru a fi interoperabilă cu alte reţele de acelaşi gen, precum Mastodon. Compania mamă a Facebook și Instagram încearcă să facă o rețea mult mai populară ca Twitter. Mastodon funcţionează prin servere descentralizate, fără autoritate centrală de management sau de decizie.

De curând, Meta a mai anunțat că va introduce noi funcții pe Facebook.

Timisoara

Cieste si...

Cele mai populare articole