luni, mai 20, 2024

Încoronarea Regelui Charles al III-lea. La ceremonie participă și Olena Zelenska

ExterneÎncoronarea Regelui Charles al III-lea. La ceremonie participă și Olena Zelenska

Astăzi, 6 mai, are loc încoronarea Regelui Charles al III-lea și a Reginei consoarte, Camilla, la Westminster Abbey. Cu această ocazie, au fost planificate o serie de alte evenimente, ceremoniile dedicate încoronării monarhului britanic, urmând a se desfășura pe parcursul a trei zile. Președintele Klaus Iohannis, alături de Prima Doamnă, și Majestatea Sa Margareta și Principele Radu vor participa la încoronare. Iată care este programul evenimentelor!

UPDATE ORA 14.14: Arhiepiscopul i-a înmânat Charles Coroana Sfântului Edward, cea mai importantă dintre bijuteriile Coroanei. „Rege al regilor și Domn al domnilor, binecuvântează, te rugăm, această Coroană, și astfel sfințește pe slujitorul tău, Charles, pe capul căruia o pui astăzi ca semn al maiestății regale, pentru ca el să fie încununat cu harul tău. Amin’, a spus Justin Welby, potrivit The Guardian.

UPDATE ora 13.30. Slujba de încoronoare a început. Prima etapă este Recunoașterea, noul Rege fiind prezentat poporului. La ceremonie ia parte și Olena Zelenska, soția lui Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei

Încoronarea Regelui Charles al III-lea, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului, are loc azi, 6 mai, la ora locală 11.00 (13.00 în România). După ceremonia religioasă, în Marea Britanie vor avea loc trei zile de festivități, pentru a sărbători încoronarea Regelui Charles al III-lea. În timp ce înmormântarea suveranei Elisabeta a II-a a avut audiențe-record, de peste 1 miliard de telespectatori, se pare că încoronarea Regelui Charles al III-lea, alături de Camilla, nu se bucură de același interes, spun comentatorii regali și, în plus, vine într-un context marcat de o stare de tensiune majoră.

Încoronarea Regelui Charles al III-lea

Ora 6.00 la Londra (8.00 în România): sunt deschise zonele de vizionare de-a lungul traseului procesiunii.
Orele 7.15 – 8.30 (9.15 – 10.30 în România): Oaspeții de la Westminster încep să sosească la punctele de control de securitate din Victoria Tower Gardens.

Ora 9.00 (11.00 în România): Congregația este așezată în interiorul Abației. ora 9.45 (11.45 în România): Escorta suveranului începe să se adune pentru Procesiunea Regelui de la Palatul Buckingham.
Orele 9.30 – 10.45 (11.30 – 12.45 în România): Sosesc șefi de stat, membri ai familiilor regale străine, membri ai familiei regale britanice, reprezentanți ai guvernelor externe, miniștri ai guvernului britanic, premieri și foști premieri.

Ora 10.20 (12.20 în România): Procesiunea Regelui. Regele și regina călătoresc de la Palatul Buckingham la Westminster Abbey.

Ora 11.00 (13.00 în România): Începe ceremonia de încoronare.

Slujba va fi urmată de Procesiunea Încoronării – Regele și Regina se întorc de la Westminster Abbey la Palatul Buckingham. După-amiază, Charles și Camilla vor saluta mulțimea de la balconul Palatului Buckingham.

După 70 de ani, poporul britanic, participă din nou la o încoronare, însă de data aceasta apar semne de modernitate – slujba va fi mai scurtă cu o oră, s-a redus semnificativ numărul de invitați, însă puburile vor fi deschise, în premieră, la un astfel de eveniment.

„Nu se poate renunța la actul fundamental, încoronarea, care de fapt reprezintă două momente simbolice, legătura neamului englez cu Dumnezeu și preluarea Sceptrului Puterii în cadrul bisericii Anglicane. El va fi șeful bisericii în Anglia. Au existat situații când de exemplu Edward al VIII-lea, a domnit fără să fie încoronat pentru că era într-o dispută cu biserica Anglicană.

Acest lucru e mai mult o acțiune simbolică, poți să fii rege și fără să fii încoronat în biserica Westminster Abbey, în procesiune am înțeles că vine, împreună cu Regina consoartă Camila, mai repede, la ceremonia care va avea loc Westminster Abbey. Va fi mai scurtă, dar nu se poate renunța la ritualul religios, sunt niște canoane de secole’, a spus jurnalistul specializat în monarhie Marius Ghilezan pentru Impact.ro.

Charles, al 39-lea monarh încoronat la Westminster Abbey

După moartea mamei sale, Regina Elisabeta a II-a, care s-a stins din viață la reședința ei din Balmoral, pe 8 septembrie 2022, Charles al III-lea a devenit instantaneu rege. În zilele imediat următoare, acesta a fost proclamat oficial noul monarh al Marii Britanii, iar acum va fi încoronat oficial, în cadrul ceremoniei, de la Westminster Abbey. Mii de oameni s-au adunat deja la Westminster Abbey și pe străzile înconjurătoare din centrul Londrei pentru a asista la evenimentele programate azi, 6 mai.

Mai mult, pub-urile și cluburile vor fi deschise seara, iar petrecerile pe străzi nu vor fi interzise, iar seara, la Windsor, vor concerta artiști, un lucru inedit.

„Un element de noutate este că pub-urile vor fi deschise seara, se vor putea organiza petreceri pe străzi, iar seara la Windsor vor cânta Katy Perry, Take That și Lionel Richie, care este o chestie fancy pentru monarhie. Un alt element de noutate este că se vor întâlni 850 de reprezentanți ai unor ONG-uri caritabile și vor face anumite acțiuni spre seară, încă nu se știu detalii.

La încoronarea Reginei Elisabeta se spune că a fost mult mai sobru decât acum. Atunci au fost 16.000 de participanți, acum sunt mult mai puțini, 1000, 100 șefi de state, dar atunci era Churchill șef de Guvern și era mână mai largă. Noul Nostradamus din Brazilia a și prezis că domnia lui Charles va fi de 7 ani și că va abdica doar pentru ca funeraliile lui să nu coste prea mult Marea Britanie’, a mai spus Marius Ghilezan pentru sursa citată.

Cum se desfășoară ceremonia de încoronare a Regelui Charles

Regele Charles al III-lea va fi încoronat azi, 6 mai, la Westminster Abbey. Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, este cel care va conduce ceremonia. Elementele de bază ale slujbei sunt recunoașterea, jurământul, ungerea, învestitura, încoronarea și omagiul. Recunoașterea este atunci când suveranul se prezintă oamenilor.

După ce depune jurământul de încoronare – în care spune că va conduce țara conform legii, va exercita dreptatea cu milă și va menține Biserica Angliei – monarhul este uns cu ulei sfânt de către arhiepiscop.

Urmează învestitura, când suveranul este îmbrăcat în haine sacre de încoronare și este prezentat cu simbolurile monarhiei: globul, inelul de încoronare, sceptrele și altele. Spre finele ceremoniei, coroana Sfântului Eduard este așezată deasupra capului monarhului înainte ca prinții și semenii să se îndrepte către suveran pentru a-și aduce respectul în ceea ce este cunoscut sub numele de omagiu. La această ceremonie, informațiile existente spun că numai Prințul William va îngenunchea în fața regelui. Între timp, semenii au fost înlocuiți de publicul care a fost invitat să-i jure credință lui Charles dacă dorește, notează Libertatea.

Două trăsuri îi vor transporta pe Charles și Camilla în timpul ceremoniei de încoronare de la Londra. Prima, Diamond Jubilee State Coach, construită pentru aniversarea a 80 de ani a Reginei Elisabeta a II-a în Australia (dotată cu aer condiționat, geamuri electrice și suspensii moderne), îi va conduce pe cei doi soți pe drumul spre Westminster Abbey. Charles şi Camilla vor utiliza doar la întoarcere tradiţionala Gold State Coach, fabricată în 1762, decorată cu aur, care îi transportă pe suveranii britanici cu ocazia evenimentelor importante. Aceasta a fost întrebuințată la fiecare încoronare începând din 1831.

Ce va purta Regele Charles al III-lea la încoronare

La ceremonia de încoronare, Regele Charles al III-lea va purta mai multe veșminte ceremoniale, dintre care unele au fost îmbrăcate de tatăl și de bunicul său. Monarhul va îmbrăca strat peste strat de veșminte, fiind ajutat în timpul ceremoniei de către fiul său William, care va pune o haină ceremonială pe tatăl lui.

„Majestatea Sa va reutiliza veșmintele care au fost prezentate în Serviciile de încoronare ale Regelui George al IV-lea în 1821, ale Regelui George al V-lea în 1911, ale Regelui George al VI-lea în 1937 și ale Reginei Elisabeta a II-a în 1953, inclusiv Colobium Sindonis, Supertunica, Mantaua Imperială, Centura Sabiei Încoronării și Mănușa Încoronării’, au anunțat reprezentanții Palatului.

De asemenea, și Regina consoartă, Camilla, va purta ținute speciale în ziua încoronării.

„În conformitate cu tradiția, Majestățile lor vor purta două seturi diferite de robe în timpul slujbei de încoronare – Robe of State și Robe of Estate. Primele, din catifea purpurie, vor fi purtate la sosirea la Westminster Abbey, iar Robe of Estate sunt purtate la plecare, în urma Slujbei de încoronare și sunt în mod tradițional mai personalizate în design”, notează royal.uk.

Laa încoronarea de la Westminster Abbey, Regele Charles al III-lea va purta Coroana Statului Imperial în timpul ceremoniei, apoi Coroana Sfântului Eduard în timpul întoarcerii la Palatul Buckingham. Regina consoartă Camilla va purta coroana Reginei Maria, străbunica lui Charles.

Cine participă la încoronarea Regelui Charles al III-lea

Mai mult de 2.200 de oameni participă la slujba de încoronare de la Westminster Abbey. Chiar dacă Palatul Buckingham nu a publicat o listă detaliată a invitaților, a confirmat că vor participa membri ai familiei regale, reprezentanți internaționali din 203 țări, dintre care aproximativ 100 de șefi de stat, alături de alte personalități. Președintele României, Klaus Ionhannis, alături de prima Doamnă, Karmen Iohannis, dar și Principesa Margareta și principele consort Radu participă, de asemenea, la încoronarea Regelui Charles al III-lea.

Președintele american Joe Biden nu va fi prezent la ceremonie, în schimb va fi reprezentat de Prima Doamnă, Jill Biden. Președintele francez Emmanuel Macron va fi prezent la Westminster, la fel și președintele polonez Andrzej Duda sau Anthony Albanese, prim-ministrul Australiei.

Prinții de Wales, William și Kate Middleton, doi dintre frații regelui, Anne, prințesa Regală, și Edward, Duce de Edinburgh, fac parte și ei dintre invitații regali. Mezinul lui Charles, Prințul Harry, a confirmat că va participa, însă Meghan Markle, soția sa, nu va fi prezentă. Tot pe 6 mai, fiul lor, Archie, împlinește 6 ani.

„BBC anunță că Harry va fi văzut pentru prima dată în public, dar nu se știe în ce public și unde va sta. Ducesa de York nu va fi prezentă la ceremonie.

Guvernul face lista de invitați, iar Șambelanul Palatului poate să vizeze, să spună, asta nu, asta da. Sunt în jur de 100 de personalități, și în funcție de oportunitate, de aceea nu se face publică lista, pentru că dacă nu vine cineva, de asta se ține secretă. Merg Maia Sandu, președintele Iohannis, principesa Margareta’, a mai spus Marius Ghilezan pentru Impact.

Este posibil să fie prezenți și Prințul Andrew, Ducele de York, și fiicele lui, Prințesa Beatrice și Prințesa Eugenie. Mama lor, Ducesa de York, Sarah Ferguson și fosta soție a Prințului Andrew, însă nu va participa.

Probabil de la ceremonie nu vor lipsi nici fiica Prințesei Anne, Zara Tindall, și soțul ei Mike Tindall. Nepoții Regelui Charles, dar și ai Camillei vor fi prezenți. Prințul George, fiul Prințului William și al lui Kate, al doilea în linia de succesiune la tron, va fi „paj de onoare’. Pajii Camilei vor fi nepoții ei, proveniți din căsnicia anterioară cu Andrew Parker Bowles.

Și alți membri ai familiilor regale vor fi prezenți la Londra, printre aceștia numărându-se Prințul Albert și Prințesa Charlene din Monaco, Regele Spaniei Felipe și Regina Letizia, Prințul Moștenitor al Japoniei Akishino și Prințesa Moștenitoare Kiko și Regele Suediei Carl XVI Gustaf, alături de Prințesa Victoria

Evenimentele care marchează încoronarea lui Charles al III-lea

A doua zi după încoronare, pe 7 mai, vor avea loc mii de evenimente în toată țara, ca parte a „Coronation Big Lunch’. Lionel Richie, Katy Perry și Take That vor fi cânta la „Concertul de încoronare’ de la Castelul Windsor, care are loc duminică seară. La eveniment vor participa voluntari din asociațiile de caritate ale Regelui și Reginei, dar și câteva mii de membri ai publicului selectați printr-un scrutin național organizat de BBC. Evenimentul de la Castelul Windsor, care va începe la ora 22, ora României, va avea loc în fața a 20.000 de spectatori și va fi difuzat de televiziunea și radioul BBC.

Ultima zi a weekendului prelungit îi invită pe britanici să se bucure de ziua liberă prin a face voluntariat în comunitățile lor. De asemenea, puburile, cluburile și barurile din Anglia și Țara Galilor vor rămâne deschise două ore în plus, vineri și sâmbătă, pentru ca britanicii și turiștii să poată sărbători încoronarea noului monarh.

Foto: Profimedia, Hepta

Timisoara

Cieste si...

Cele mai populare articole