marți, februarie 18, 2025

Linie de autobuz de la Aeroportul Cluj către centrul municipiului Cluj-Napoca / Se circulă cu autobuze electrice, preţul unui bilet fiind de 6 lei

EconomieLinie de autobuz de la Aeroportul Cluj către centrul municipiului Cluj-Napoca / Se circulă cu autobuze electrice, preţul unui bilet fiind de 6 lei

”Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj împreună cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi al Companiei de transport public CTP Cluj-Napoca anunţă că începând de astăzi, 2 mai 2023 se circulă de la aeroport către Piaţa Mihai Viteazul pe o nouă linie expres. Noua linie de transport, deservită de autobuze electrice, asigură interconectivitatea directă între aeroport si centrul orasului, oferind o opţiune rapidă şi convenabilă pentru clujeni şi turişti”, a transmis, marţi, Aeroportul Cluj, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că linia expres A1E intră în parcarea aeroportului şi opreşte atât la terminalul de Plecări, cât şi la cel de Sosiri, iar preţul unui bilet este de 6 lei/călătorie.

”Acestea pot fi achiziţionate direct din mijlocul de transport, utilizând POS-urile.

Pe durata călătoriei, mijlocul de transport va opri în staţii doar la solicitarea călătorilor prin acţionarea butonului de comandă aflat în interiorul vehiculului”, se mai arată în comunicat.

Traseul liniei A1E:

Dus : P-ţa Mihai Viteazul (staţia Mihai Viteazul Vest), str. Cuza Vodă, B-dul 21 Decembrie 1989, str. Aurel Vlaicu, str. Traian Vuia, Aeroport (staţia Terminal Plecări, staţia Terminal Sosiri).

Întors : Aeroport (staţia Terminal Sosiri), str. Traian Vuia, str. Aurel Vlaicu, B-dul 21 Decembrie 1989, str. Regele Ferdinand, P-ţa Mihai Viteazul (latura sudică), str. Ion Popescu Voineşti, P-ţa Mihai Viteazul (latura nordică), staţia Piata Mihai Viteazul Vest.

oriilor tale!

 

Timisoara

Cieste si...

Cele mai populare articole