Ieri, în jurul prânzului, un arădean a intrat cu mașina într-o casă de pe strada Liviu Rebreanu, avarând instalația de gaz de pe fațada imobilului. Echipajul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad a fost chemat la fața locului, deoarece s-au observat scurgeri de gaz. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean, șoferul autoturismului este în stare stabilă și conștient.