sâmbătă, ianuarie 25, 2025

Bătaie între 3 bărbați, duminică seara, în Arad

Din OrasBătaie între 3 bărbați, duminică seara, în Arad

În seara de duminică, 30 aprilie, în jurul orei 19.45, jandarmii au fost chemați prin intermediul numărului unic de urgență 112 pentru a interveni într-un conflict petrecut pe Aleea Predeal din municipiul Arad. După ce au ajuns la fața locului, jandarmii au identificat două dintre persoanele implicate în scandal, precum și femeia care a apelat numărul de urgență. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit identitatea celor doi bărbați găsiți la fața locului. Conform primelor informații, un conflict a izbucnit între cei doi bărbați și un al treilea, pe fondul unor neînțelegeri, tulburând ordinea și liniștea publică.

“La fața locului a fost prezent și un echipaj de ambulanță pentru acordarea de îngrijiri medicale. Pe numele bărbaților au fost întocmite acte de sesizare pentru infracțiunea de loviri și alte violențe și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Se continuă verificările pentru stabilirea identității celui de-al treilea bărbat. Actele de sesizare vor fi predate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor”, transmite Inspectoratul de Jandarmi Județean.

Timisoara

Cieste si...

Cele mai populare articole