sâmbătă, mai 18, 2024

Ciucă: Salut acordul provizoriu la care a ajuns CE cu statele afectate de situaţia cerealelor din Ucraina, printre care şi România. Măsurile demonstrează că abordarea României, cu evitarea oricăror excese unilaterale, a fost corectă şi echilibrată

EconomieCiucă: Salut acordul provizoriu la care a ajuns CE cu statele afectate de situaţia cerealelor din Ucraina, printre care şi România. Măsurile demonstrează că abordarea României, cu evitarea oricăror...

”Salut acordul provizoriu la care a ajuns Comisia Europeană cu cele cinci state afectate de situaţia cerealelor din Ucraina, printre care şi România. Măsurile convenite demonstrează că abordarea României de a avea o poziţie strict europeană, cu evitarea oricăror excese unilaterale, a fost una corectă şi echilibrată şi că, astfel, le vom putea garanta fermierilor români mai mult sprijin decât dacă am fi procedat individual”, a scris premierul pe Facebook.

El precizează că, în mod concret, acest acord prevede un nou pachet de susţinere în valoare de 100 de milioane de euro pentru fermierii afectaţi din statele vecine Ucrainei. Suma care îi va reveni României se va adăuga celor 20 de milioane de euro, jumătate bani europeni şi jumătate de la bugetul de stat, deja aprobate în şedinţa de guvern.

”De asemenea, acordul încheiat ieri seară stabileşte retragerea măsurilor unilaterale luate de unele state europene şi permite interzicerea importului a patru produse agricole ucrainene: grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui. Totodată, Comisia a prevăzut şi o procedură accelerată de investigare a impactului pe piaţă, ceea ce va permite ca şi pentru alte produse să poată fi luate măsuri de restricţionare începând cu 5 iunie. Prin elementele convenite în acest acord provizoriu, răspundem preocupărilor exprimate de fermierii români şi, în acelaşi timp, permitem tranzitul cerealelor ucrainene”, subliniază şeful Executivului.

Cinci ţări ale UE, între care şi România, au ajuns vineri seara la un acord de principiu cu Comisia Europeană, după aproape două săptămâni de negocieri intense, pentru a permite tranzitul în afara regiunii lor a milioane de tone de cereale ucrainene, a anunţat comisarul UE pentru comerţ, Valdis Dombrovskis.

„Sunt bucuros să anunţ că am ajuns la un acord politic privind importurile de produse agroalimentare ucrainene în UE. Am convenit cu cele cinci state membre vecine ale UE şi cu Ucraina asupra modului în care vom aborda situaţia”, a declarat Dombrovskis într-un mesaj video pe Twitter.

Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au restricţionat importurile de produse ucrainene la începutul acestei luni, în urma protestelor fermierilor din ţările lor, care nu-şi pot vinde recoltele din cauza unei supraoferte ucrainene existente pe piaţa internă.

Dombrovskis, care a enumerat elementele-cheie ale acordului, a precizat că aceste măsuri unilaterale vor fi retrase.

Astfel, Comisia Europeană va propune măsuri de salvgardare de urgenţă pentru grâu, porumb, seminţe de rapiţă şi de floarea-soarelui, a spus Dombrovskis, adăugând că ar putea fi explorate măsuri de protecţie şi pentru alte produse, inclusiv uleiul de floarea-soarelui. 

 

Timisoara

Cieste si...

Cele mai populare articole