”În doar 7 ore, 245 de UAT-uri şi-au depus dosarele pentru retragerea a 79.847 de maşini poluante. Numai în Bucureşti, din sectoarele 2,3,5,6, un total de 16.000 de maşini poluante vor fi retrase din circulaţie prin programul Rabla Local”, a transmis, vineri, ministrul Mediului.
Tanczos Barna a explicat că scopul programului este de a elimina 100.000 de maşini poluante din trafic.
Anterior, AFM a precizat că se înscriseseră în aplicaţia informatică a unităţilor administrativ-teritoriale care doresc să participe în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate 223 de primării.
”Până în prezent s-au înscris 223 de primării, fiind în continuare fonduri disponibile în valoare de 53.044.800 lei.
După încheierea contractelor de delegare între Administraţia Fondului pentru Mediu şi unităţile administrativ-teritoriale care s-au înscris în program, se va publica pe site-ul instituţiei: , anunţul de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanţii persoane fizice şi sumele alocate pentru fiecare unitate administrativ teritorială”, a precizat AFM.
Cei care casează o maşină mai veche de 15 ani în cadrul acestui program vor primi 3.000 de lei – parte din bugetul UAT, parte de la Ministerul Mediului – fără să fie obligaţi să cumpere alt autoturism.