luni, mai 20, 2024

Daea, întrebat dacă va costa 5 lei un litru de lapte, după reducerea preţului pe o perioadă de şase luni: Eu nu dau cifre niciodată. Măsura va fi luată pentru ca oamenii să simtă că viaţa e mai ieftină

EconomieDaea, întrebat dacă va costa 5 lei un litru de lapte, după reducerea preţului pe o perioadă de şase luni: Eu nu dau cifre niciodată. Măsura va fi...

„În primul rând este o iniţiativă a Guvernului, pentru că am avut întâlniri pe această temă la care am fost şi eu. Iată că vă dau răspunsul acesta al confirmării, faptul că am fost prezent la această întâlnire coordonată şi asistată de premier, punându-şi şi dumnealui întrebarea, la fel ca şi noi ceilalţi, ce trebuie să facem în aşa fel încât să fie bine. Am socotit şi noi şi socotim de fiecare dată, că lăcomia nu e bună, indiferent unde se află şi cine o aplică. Motiv pentru care am putut constata, prin analiză, şi am văzut că întreaga coaliţie şi oamenii politici ai României îşi pun întrebarea şi caută soluţii, pe bună dreptate”, a explicat Petre Daea, întrebat vineri la Antena 3 cine va suporta reducerea de 20% aplicată la preţul laptelui şi dacă preţul laptelui trebuie să fie peste 7 lei ca să poată fi aplicată măsura.

Ministrul Agriculturii a adăugat că nu poate avansa o cifră cât va costa un litru de lapte, după aplicarea măsurii de reducere a preţului cu 20%.

„Sigur soluţia a prezentat-o domnul premier, iar în ansamblul acesta de măsuri sunt elementele concrete care vor fi la baza propunerii. Eu nu vreau să fac ingerinţe în activitatea altora pentru că pe acest lanţ de producţie nu se află numai Ministerul Agriculturii. Eu nu dau cifre niciodată (dacă laptele va ajunge să coste 5 lei – n.r.). Şi ştiţi de ce nu dau? Pentru că ştiu ce înseamnă cifra şi ce înseamnă propunerea acesteia şi responsabilitatea pe care o am. Ce propun eu şi confirm, pentru că totuşi sunt ministru şi trebuie să spun clar despre ce e vorba, în şedinţa respectivă s-a luat această măsură pe care aţi pus-o în spaţiul public, prin comunicările pe care le-aţi făcut, tocmai pentru a se reduce litrul de lapte la galantar, în aşa fel încât oamenii să simtă şi ei că viaţa este mai ieftină şi să simtă şi ceilalţi care se ocupă de prelucrare, pentru că nu la producător e problema”, a completat Daea.

El a mai precizat că Ministerul Agriculturii a intervenit mereu pentru a sprijini producătorii.

„Noi facem intervenţiile la producător şi se cunosc aceste intervenţii şi le-am făcut tot timpul. Le-am făcut tot timpul pentru producător, tocmai pentru a creşte randamentului producţie şi creşterea randamentului şi a costurilor, ca urmare a intervenţiilor pe care le facem. Din acest punct de vedere, suntem în regulă şi suntem în fiecare moment la zi cu sprijinul pe care îl dăm, atât din efortul bugetar propriu, cât şi de la UE. De aceea, prin înţelegerea care a fost şi prin dispoziţia prim-ministrului s-a putut constata din prelucrarea informaţiilor şi a discuţiilor pe care le-am avut în cele trei întâlniri care depăşesc 10-15 ore şi am ajuns la această concluzie, nu printr-o intervenţie brutală, printr-o înţelegere că este bine să nu ajungem la lăcomie. Lăcomia astăzi poate aduce sărăcia mâine”, a mai declarat ministrul PSD.

Chestionat dacă este posibil ca Guvernul să intervină şi asupra altor preţuri, de exemplu carne sau lactate, dacă va fi observată o explozie a preţurilor, ministrul Agriculturii a răspuns: „Nu aş vrea să anticipez măsurile pe care ministrul Agriculturii nu le poate lua singur”.

„De aceea îmi rezerv sau nu dau acest răspuns direct că «da» sau «ba», ci pot spune foarte clar că tot timpul analizăm ce este de făcut în România şi când găsim soluţii le şi anunţăm”, a conchis Petre Daea.

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, după întâlnirea de miercuri de la Guvern cu fermierii, procesatorii şi reprezentanţii marilor reţele de magazin, că a convenit cu procesatorii şi retailerii o reducere a preţului laptelui de consum pentru o perioadă de şase luni, iar crescătorii de vaci de lapte vor primi în acest an ajutoare în valoare de 43,6 milioane euro, în două tranşe. De asemenea, pentru susţinerea procesatorilor români din industria alimentară, va fi îmbunătăţită şi adaptată măsura de acordare a primei de 10% din valoarea producţiei prelucrate în ţară.

 

Timisoara

Cieste si...

Cele mai populare articole