marți, noiembrie 5, 2024

Va fi prăpăd! Anunţul cumplit a venit direct de la Moscova: Europa să se pregătească pentru sicrie

ExterneVa fi prăpăd! Anunţul cumplit a venit direct de la Moscova: Europa să se pregătească pentru sicrie

Este vestea care zguduie toată Europa din temelii! Ruşii nu se mai ascund în spatele cuvintelor, iar ameninţările lor devin, pe zi ce trece, tot mai agresive. Ne apropiem cu paşi repezi de cel de-Al Treilea Război Mondial, o spune chiar omul lui Vladimir Putin direct de la Moscova.

Ameninţarea venită de la Moscova care dă fiori reci omenirii!

Se pregăteşte Al Treilea Război Mondial? Cum ar putea degenera situaţia din Ucraina

Mesajul dur a venit din partea lui Dmitri Medvedev de la Moscova, fost preşedinte al Federaţiei Ruse şi actual vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, una dintre vocile cele mai critice la adresa Occidentului în această perioadă.

Medvedev a transmis un semnal către NATO şi întreaga Europă că ar putea urma un nou război mondial, având în vedere sprijinul tot mai intens acordat Ucrainei.

Fostul lider de la Kremlin a insultat ţările membre NATO, afirmând că „băieții din NATO nu sunt doar niște javre golănești, care și-au pierdut lăcomia și obrăznicia”, iar trupele care se vor de menţinere a păcii vor fi trimise în Ucraina cu mitraliere şi tancuri.

De la Moscova Dmitri Medvedev a explicat că s-ar putea ajunge astfel într-un „punct de neîntoarcere”, iar acţiunile Occidentului vor declanşa cel de-Al Treilea Război Mondial de care toată lumea se teme atât de mult.

Atac la adresa Alianţei Nord-Atlantice: Rânjind cinic, NATO își oferă serviciile de menținere a păcii
„În Europa există o nouă idee nebunească de a trimite niște ‘pacificatori’ în Ucraina sub auspiciile NATO. Ce părere aveți despre asta? Țările Alianței continuă să aprovizioneze regimul de la Kiev cu arme, tancuri și alte echipamente militare, așa cum pot.

Își trimit instructorii ucigași și mercenarii sângeroși în fiecare zi. Îi susțin, îi laudă și îi pupă din toată inima pe ticăloșii banderitei și le oferă diverse premii și medalii. Iar acum, se presupune că îi vor convinge să nu lupte împotriva Rusiei, îi vor convinge să ‘bage baioneta în pământ’.

Băieții din NATO nu sunt doar niște javre golănești, care și-au pierdut lăcomia și obrăznicia. Ei îi iau pe toți ceilalți drept niște idioți nenorociți. Și, rânjind cinic, își oferă serviciile de ‘menținere a păcii’.

Adevăratele lor intenții sunt clare – de a stabili pe linia de contact o pace care să le avantajeze de pe o poziție de forță. Să introducă trupele lor de ‘menținere a păcii’ în Ucraina cu mitraliere și pe tancuri, purtând un fel de căști albastre cu stele galbene.

Istoria operațiunilor desfășurate de SUA și aliații săi în diferite regiuni ale lumii arată cum se termină. Tragediile din Coreea, Vietnam, Iugoslavia, Irak, Afganistan și multe țări africane…

Este clar că așa-numitele forțe de menținere a păcii ale NATO vor intra pur și simplu în conflict de partea dușmanilor noștri. Să-și murdărească mâinile în acest sens, aducând situația la un punct de neîntoarcere. Pentru a dezlănțui chiar cel de-Al Treilea Război Mondial de care se tem atât de mult în cuvinte”, a afirmat vineri, 31 martie, Dmitri Medvedev.

Medvedev: Rămâne de văzut dacă Europa este pregătită pentru o lungă succesiune de sicrie
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei a continuat, afirmând că aceşti pacificatori, în cazul în care ar fi trimişi în Ucraina, ar deveni duşmanii direcţi ai Rusiei. Ei vor deveni o ţintă legitimă şi vor fi ucişi în cursul ostilităţilor, a subliniat clar Medvedev.

„Este, de asemenea, evident că astfel de ‘pacificatori’ sunt dușmanii noștri direcți. Lupi în haine de oaie. Ei vor fi o țintă legitimă pentru forțele noastre armate dacă vor fi desfășurați pe linia frontului fără acordul Rusiei, cu arme în mâini și ne vor amenința direct.

Și atunci acești ‘pacificatori’ trebuie distruși fără milă. Ei sunt soldați ai inamicului. Ei sunt combatanți, nu ‘scriitori de scrisori’. Și vor fi uciși în cursul ostilităților.

Rămâne de văzut dacă Europa este pregătită pentru o lungă succesiune de sicrie ale ‘pacificatorilor’ săi”, a mai declarat Dmitri Medvedev.

Timisoara

Cieste si...

Cele mai populare articole