miercuri, decembrie 11, 2024

Călin Georgescu a luat o decizie surprinzătaore. E iureș pe TikTok

Călin Georgescu, candidat la președinția României, a...

Investiţii de peste 90 de milioane de euro, pentru dezvoltarea comunităţilor din Bihor/ Boloş: Oradea va avea un parc fotovoltaic cu peste 15.000 de panouri, o premieră în România

EconomieInvestiţii de peste 90 de milioane de euro, pentru dezvoltarea comunităţilor din Bihor/ Boloş: Oradea va avea un parc fotovoltaic cu peste 15.000 de panouri, o premieră în România

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de MIPE, ministrul Marcel Boloş a semnat, alături de Florin Birta, primarul municipiului Oradea, Mircea Mălan, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, şi Lucian Chindlea, directorul Companiei de Apă Oradea, 6 contracte de finanţare prin care 11 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Bihor beneficiază de investiţii în valoare totală de peste 90 de milioane de euro.

Proiectele sunt finanţate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare si vizează sectorul de apă şi apă uzată (2 contracte), gestionarea deşeurilor (2 contracte) şi energie verde (2 contracte).

”!Nu este un secret că Oradea este unul dintre locurile în care revin mereu cu bucurie, iar unul dintre motive este dinamismul dezvoltării comunităţii. Judeţul Bihor şi municipiul Oradea sunt, de mult timp, exemple de bune practici în derularea proiectelor cu finanţare europeană şi iată că am semnat alte 6 contracte care aduc noi investiţii de peste 90 milioane de euro. Sunt investiţii în sectoare esenţiale pentru a creşte calitatea vieţii locuitorilor, dar şi pentru economie. Peste 70.000 de locuitori din judeţ vor avea acces la reţeaua de apă, vor exista 16 centre de colectare a deşeurilor prin aport voluntar, iar municipiul Oradea va avea un parc fotovoltaic cu peste 15.000 de panouri care are componentă de comercializare, respectiv va produce energie verde, ceea ce este o premieră în România, astfel încât să valorifice cât mai bine potenţialul de energie solară şi să treacă într-o nouă etapă a dezvoltării, toate aceste proiecte fiind finanţate prin POIM. După cum am anunţat, în scurt timp vor fi deschise apelurile prin Programul Dezvoltare Durabilă, ceea ce înseamnă că autorităţile locale vor putea accesa un buget important pentru investiţii – peste 5 miliarde de euro”, a declarat Marcel Boloş.

61 de milioane de euro investiţii în sectorul de apă şi apă uzată

Unul dintre contractele semnate vizează extinderea cu 87 de kilometri a reţelei de apă şi apă uzată în 10 unităţi administrativ-teritoriale din judeţ.

Astfel, 70.390 de locuitori vor beneficia de servicii de alimentare cu apă potabilă şi peste 3.500 de locuitori echivalenţi vor beneficia de învestiţii în sectorul de apă uzată prin ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Bihor, în perioada 2014-2020” în valoare totală de 58,8 milioane de euro.

În urma implementării proiectului, gradul de conectare a populaţiei la reţeaua de alimentare cu apă va creşte de la 87,7% la 89,1%, iar gradul de conectare a populaţiei la reţeaua de canalizare de la 88,19% la 89,60%.

Prin aceste investiţii se continuă procesul de extindere şi reabilitare ale infrastructurii de apă şi apă uzată realizate în etapa 2007-2013 şi se propun investiţii în extinderea/înfiinţarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în zona urbană.

Cel de-al doilea contract semnat în sectorul de apă şi apă uzată, în valoare de 2,3 milioane de euro, va asigura optimizarea infrastructurii de apă şi digitalizarea serviciilor oferite de Compania de Apă Oradea. Proiectul include o componentă de contorizare inteligentă care urmează a fi implementată în 7 unităţi administrativ-teritoriale din judeţ.

16 noi centre de colectare a deşeurilor şi un nou portofoliu de proiecte, în pregătire

În domeniul gestionării deşeurilor se va asigura o mai bună colectare în 6 oraşe şi 10 comune din judeţ şi se va asigura asistenţa tehnică pentru pregătirea unui noi portofoliu de proiecte.

Proiectul ”Construire de centre/platforme de colectare a deşeurilor prin aport voluntar în judeţul Bihor” în valoare de 7,6 milioane euro, vizează realizarea a 16 centre de colectare a deşeurilor prin aport voluntar (CAV), centre care vor contribui la creşterea eficienţei procesului de valorificare/reciclare a deşeurilor, precum şi la reducerea poluării mediului înconjurător, generată de abandonarea ilegală a deşeurilor.

În contextul viitorului proiect de investiţii privind Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Bihor, contractul de finanţare semnat astăzi pentru proiectul Asistenţă tehnică pentru pregătirea portofoliului de proiecte aferent investiţiilor destinate Sistemului Integrat de Management al Deşeurilor din Judeţul Bihor vizează pregătirea documentaţiilor aferente investiţiilor care vor fi cuprinse într-un viitor proiect finanţat prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027. Cu o valoare de 1,65 milioane de euro, proiectul vizează elaborarea aplicaţiei de finanţare, care, prin activităţile privind realizarea de studii, analize şi documente suport, contribuie la procesul de pregătire pentru depunerea proiectului de investiţii.

Parc fotovoltaic de 12,5 hectare

16,44 de milioane de euro vor fi investiţi în municipiul Oradea prin proiectul parc fotovoltaic – amplasament strada Matei Corvin. Pe o suprafaţă de 12,5 hectare, Oradea îşi propune dezvoltarea unui parc solar fotovoltaic, realizarea infrastructurii tehnice (instalaţii şi echipamente) necesare pentru injectarea în SEN a energiei electrice produse şi îmbunătăţirea calităţii vieţii în Municipiul Oradea prin scăderea anuală a gazelor cu efect de seră.

În domeniul energiei verzi, un al doilea contract semnat, în valoare de 4,34 milioane de euro vizează îmbunătăţirea eficienţei energetice prin utilizarea energiei din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul Companiei de Apă Oradea.

Conform calendarului stabilit pentru lansarea apelurilor prin programele aferente Politicii de Coeziune în 2023, în a doua jumătate a acestui an vor fi lansate toate apelurile pentru proiecte de investiţii în domenii precum apă şi apă uzată, eficienţă energetică, gestionarea deşeurilor sau infrastructura de gaze finanţate prin Programul Dezvoltare Durabilă (PDD). În total, până la finele acestui an vor fi deschise în cadrul acestui program 16 apeluri de proiecte în valoare de 5,25 miliarde de euro.

Timisoara

Cieste si...

Cele mai populare articole