duminică, noiembrie 9, 2025

Municipiul Arad a intrat oficial în Programul Rabla Local

Din OrasMunicipiul Arad a intrat oficial în Programul Rabla Local

Programul privind Casarea Autovehiculelor Uzate (Rabla Local) a fost oficial implementat în Municipiul Arad, în parteneriat cu Administrația Fondului pentru Mediu. Bugetul necesar pentru a participa la program este asigurat din bugetul local, contribuția Municipiului Arad fiind de 600 de lei pentru fiecare autovehicul uzat casat, iar restul sumei de 2.400 de lei va fi alocată din Fondul pentru Mediu.

În cadrul unei sesiuni de înscriere, Municipiul Arad va aplica pentru a casca un număr de 1.000 de autovehicule.

„S-a aprobat și s-a propus intrarea în acest program cu 1000 de mașini. E maximum ce permite în momentul de față respectiva procedură de la București pentru un oraș cum este Aradul. Noi am bugetat pe tot anul pentru 5000 de mașini, respectiv 3 milioane de lei. Vom vedea dacă pe viitor vom mai putea accesa acest program. Nu se întâmplă de mâine! Așteptăm normele de aplicare. Estimez că în a doua parte a lunii aprilie vom putea oferi mai multe detalii referitoare la acest proiect: ce documente sunt necesare, în ce format și unde anume trebuie depuse, totul pentru a informa corect cetățenii. În momentul de față depindem de ceea ce va veni de la București, de la Ministerul Mediului și de la Fondul de Mediu”, a precizat edilul municipiului Arad, Călin Bibarț la finele ședinței ordinare a CLM Arad în care s-a aprobat în unanimitate participarea Municipiului Arad la Programul Rabla Local.

Prin intermediul Programului de Casare a Autovehiculelor Vechi, persoanele fizice pot primi un stimulent în valoare de 3.000 de lei pentru casarea unei mașini mai vechi de 15 ani, fără a fi obligate să folosească banii pentru a cumpăra o mașină nouă. Programul acceptă mașini mici, microbuze, autoutilitare și autospeciale ușoare pentru a fi casate.

Pe site-ul Primăriei Municipiului Arad, https://www.primariaarad.ro/, la secțiunea Ședințe CLM Arad/Ordine de zi ședințe/ Ordine de zi ședințe 2023/Ordinea de zi a ședinței din data de 30.03.2023, puteți găsi Regulamentul de Participare la acest program.

Timisoara

Cieste si...

Cele mai populare articole