miercuri, decembrie 11, 2024

Călin Georgescu a luat o decizie surprinzătaore. E iureș pe TikTok

Călin Georgescu, candidat la președinția României, a...

Germania promite să îl aresteze pe Vladimir Putin! Liderul de la Kremlin sfidează Europa printr-o vizită la Mariupol

ExterneGermania promite să îl aresteze pe Vladimir Putin! Liderul de la Kremlin sfidează Europa printr-o vizită la Mariupol

După ce Vladimir Putin a primit un mandat de arestare din partea Curții Penale Internaționale, războiul ruso-ucrainean s-a întețit. Aliații Ucrainei promit să trimită un număr cât mai mare de echipamente militare. Polonia va fi prima țară care va trimite aeronave de război, iar Canada urmează să trimită vehicule blindate către țara atacată de ruși.

În momentul de față, a început a 24-a zi a celui de-al doilea an de război dintre Federația Rusă și Ucraina. Principalul câmp de bătălie este cel de la Bahmut, pe care rușii nu au reușit să-l cucerească. Totuși, forțele armate din Rusia continuă mișcarea de ofensivă. Se estimează că armata ucraineană a respins peste 80 de atacuri din partea forței militare adverse. Rușii atacă de asemenea așezările civililor – în orașul Kramatorsk, s-au înregistrat doi morți și zece răniți până în prezent.

Vizită-șoc a lui Vladimir Putin în Mariupol

De la începutul războiului, în data de 24 februarie 2022, Vladimir Putin nu a făcut nicio deplasare în teritoriile care se află sub ocupație rusă. Acest lucru s-a schimbat astăzi, 19 martie 2023, când liderul de la Kremlin a vizitat Mariupol. Orașul ucrainean se află sub stăpânirea rușilor încă de anul trecut. El face parte din regiunea Donețk, care a fost anexată Rusiei, la fel ca și Donbas.

Este cunoscut faptul că Mariupol a fost martorul unuia dintre cele mai sângeroase atacuri asupra civililor. Rușii au bombardat Teatrul Dramatic din Mariupol, în care se refugiaseră femei, copii și vârstnici.

Sosirea lui Putin în Ucraina vine la scurt timp după ce liderul rus a primit un mandat de arestare din partea Curții Penale Internaționale. Atât el, cât și Maria Lvova-Belova, comisarul pentru Drepturile Copilului din Rusia, au fost acuzați de deportări ilegale ale copiilor ucraineni pe teritoriu rusesc. Astfel, cei doi ar putea fi arestați dacă ar călca în oricare dintre cele 123 de state semnatare, printre care și România și Ucraina, relatează Mediafax.

Declarațiile lui Marco Bushmann

Ministrul Justiției din Germania, Marco Bushmann, a făcut mai multe comentarii cu privire la mandatul de arestare pe numele lui Vladimir Putin. Oficialul german a declarat „Mă aștept ca CPI să se adreseze rapid Interpolului și statelor contractante și să le ceară executarea acestui ordin”.

De asemenea, Germania se angajează să-l aresteze pe liderul moscovit dacă acesta îi va călca granițele.

Între timp, operațiunea militară din estul Europei a afectat economia întregului continent. Tendințele inflaționiste sunt la un nivel similar cu cel din timpul perioadei de recesiune 2008 – 2009. ONU a declarat că face tot posibilul pentru scăderea prețurilor la cereale, încercând să încetinească contextul inflaționist.

În același timp, a fost anunțat că sancțiunile împotriva Rusiei vor fi înăsprite. Din ce în ce mai multe țări devin independente energetic de la izbucnirea războiului ruso-ucrainean. Armata rusă ar fi pierdut peste 165.000 de soldați de la începerea războiului, dar Armata și grupurile mercenare încearcă să recruteze cât mai mulți oameni, inclusiv din rândul minorilor.

Timisoara

Cieste si...

Cele mai populare articole