Săptămâna trecută, Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze a lansat cel de-al V-lea volum al cărții „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze”. Evenimentul a avut loc joi, la Sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ și a fost marcat de prezența numeroaselor personalități din Arad și din alte părți ale țării. Lansarea cărții a reprezentat totodată și o sărbătorire a celor nouă ani de relații bune româno-chineze la Arad. Profesorul universitar doctor Lizica Mihuț, președintele Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze, a fost gazda evenimentului.
„Simpozionul internațional «CULTURA ȘI CIVILIZAȚIA CHINEZĂ. DIALOGURI ROMÂNO-CHINEZE» a ajuns la a VII-a ediție și s-a desfășurat în orașul Pecica, un oraș în plină dezvoltare, aflat la 20 de kilometri de Arad, oraș ce găzduiește primul Club PRO-CHINA din România, condus de primarul acestuia, prof. Petru Antal. Chiar în perioada dificilă a pandemiei, Simpozionul Internaţional nu s-a oprit, ci a avut loc ediția a VI-a, care a reunit lucrări semnate de profesori (învățământul universitar și liceal), istorici, medici, psihologi, jurnaliști, studenți, elevi. Așa se explică că prezenta carte cuprinde lucrări ale Simpozionului Internațional, ediția a VI-a, Arad și ediția a VII-a, Pecica, vădind o frumoasă tradiție, ce o dorim continuată la nesfârșit. Aceste ediții ale Simpozionului, precum cele precedente, au înfățișat, prin lucrări de dimensiuni diferite, teme și aspecte de real interes privind contribuția fundamentală a culturii și civilizației chineze la dezvoltarea umanității. Așa cum am mai precizat, lucrările susținute în cadrul Simpozionului, lucrări cu caracter științific sau emoțional, și-au propus să facă cunoscute publicului larg strălucita istorie a Chinei, admirabilă nu numai prin vechimea sa de peste 5000 de ani, dar și prin faptul că reprezintă, în prezent, una din cele mai mari puteri economice ale lumii. Ne exprimăm speranța că acest Simpozion Internațional, precum și alte multe activități culturale desfășurate la nivel național, contribuie, în prezent dar și în viitor, la consolidarea prieteniei și colaborării dintre popoarele noastre. Se cuvine să aducem MULȚUMIRI Ambasadei Republicii Populare Chineze în România pentru sprijinul generos acordat încă de la prima ediție a Simpozionului Internațional, și pentru participarea unor înalți demnitari ai Ambasadei la desfășurarea tuturor activităților cuprinse sub cupola acestuia. De asemenea, aducem MULȚUMIRI Consiliului Județean Arad, care, prin Centrul Județean de Cultură, finanțează tipărirea acestei cărți, și, nu în ultimul rând, tuturor celor care susțin acest Simpozion Internațional, deopotrivă prin elaborarea unor lucrări, dar și prin entuziasta promovare a acestuia”, a afirmat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.