miercuri, decembrie 11, 2024

Călin Georgescu a luat o decizie surprinzătaore. E iureș pe TikTok

Călin Georgescu, candidat la președinția României, a...

Designul italian se concentrează pe sustenabilitate, regenerare și reînnoire

ImobiliareDesignul italian se concentrează pe sustenabilitate, regenerare și reînnoire

În cadrul ITALIAN DESIGN DAY, Ambasadorul Italiei la București, E.S. Alfredo DURANTE MANGONI care a dorit să le transmită participanților, profesioniști români și italieni și reprezentanți ai presei locale de specialitate că: „la scurtă distanță de expoziția 3CODESIGN|3R: Reduce-Reciclează-Reutilizează găzduită de Institutul Italian de Cultură, grație unui invitat de excepție precum doamna profesor Paoletti, instituțiile italiene din România doresc acum să aprofundeze cu experții români, începând cu protagoniștii Romanian Design Week, înclinația extraordinară a designului italian în a pune creativitatea, pasiunea și inovația în slujba nevoilor de sustenabilitate, regenerare și reînnoire” anunță instituția într-un comunicat de presă.

44% dintre companiile italiene de design funcționează și în afara granițelor naționale

„In sectorul de design din Italia activează 30.000 de societăți cu 61.000 de angajați și o cifră de afaceri de aproximativ 4 miliarde de euro. În UE, designul italian reprezintă o parte importantă în ceea ce privește numărul de companii (una din șase este cu capital italian), nivelurile de angajare și cifra de afaceri generată. Aproximativ 44% dintre companiile italiene de design funcționează și în afara granițelor naționale.

Apreciată pe plan internațional, România este de multă vreme un fidel admirator al designului italian, care știe să îmbine frumusețea cu funcționalitatea și bunăstarea utilizatorului. Cifrele pentru importurile italiene confirmă și cererea românilor pentru produse de design italiene.

În 2022, exporturile Italiei de mobilă în România au atins o valoare de peste 142 de milioane de euro, cu o cotă de piață de 9,4%, în timp ce valoarea importurilor de corpuri de iluminat din Italia a ajuns la peste 8 milioane de euro, a declarat dna Micaela SOLDINI, Director ITA-Biroul Agenției Italiene de Comerț Exterior din București.

Cu ocazia evenimentului a fost prezentată și următoarea ediție a “Salone del Mobile”, ajuns la cea de-a 61-a ediție, care va avea loc în perioada 18-23 aprilie 2023.

„Una dintre caracteristicile acestuia este capacitatea sa de a evolua pentru a răspunde celor mai urgente provocări ale lumii contemporane. Am făcut asta mereu în istoria Expoziției, nu în ultimul rând în 2021 am organizat Supersalone, primul eveniment global după lunile de pandemie și apoi, odată cu ediția din iunie 2022, am revenit la formatul tradițional acceptând astfel provocarea sustenabilității. Continuăm să o facem și cu ediția din 2023, cu o distribuire generală cu totul nouă a Pavilioanelor și cu Euroluce, care va avea parcursuri inovatoare și un conținut cultural multidisciplinar complet nou. Așa se face că Salonul promovează capacitatea proactivă și „constructivă” a designului italian și a excelenței în lume, care, au reușit dintotdeauna împreună să propună scenarii de dezvoltare inovatoare și concrete, focalizându-se pe îmbunătățirea vieții și pe salvarea planetei”, a spus dl. Andrea VAIANI, Director de Expozitii al “Salone del Mobile.Milano”, prezent la București special pentru lansarea Salonului.

Doamna arhitect Ingrid Maria PAOLETTI, profesor titular de tehnologie arhitecturală la Politehnica din Milano, numită Ambasador al Designului pentru România in 2023 a fost protagonista zilei Designului Italian de la București. Doamna profesor Paoletti a obținut doctoratul în Tehnologia construcțiilor la Universitatea Politehnică din Milano și a fost cercetător asociat la MIT, Massachusetts Institute of Technology.

Este fondatoarea grupului de cercetare în experimente teoretice și de design Material Balance, unde se ocupă de tehnologii și materiale inovatoare pentru dezvoltarea unei culturi materiale noi și responsabile. A fost director adjunct la Expo Dubai 2020 și vicepreședinte al Fundației Universității Politehnice. Colaborează cu mai multe universități internaționale, inclusiv KTH, KDAK și Gloknos Center.

În mai 2022, a participat ca speker la TEDxMilano.

Printre cărțile publicate amintim: Inovare conștientă (Maggioli 2012), Advanced Customization in Architectural Design and Construction (cu R. Naboni, Springer 2015), Material Balance: A Design Equation (Springer 2020) și Siate Materialisti! (Einaudi 2021).

Doamna arhitect PAOLETTI a afirmat că „apartenența la o nouă materialitate bine înrădăcinată în resursele pe care le deținem și bine informat[grație tehnologiei digitale reprezintă singura posibilitate nu pentru a stăpâni, ci pentru a salva Terra.
Cultivându-ne materia ca pe un lucru prețios, vom găsi calea către o societate mai echilibrată.

Evenimentul “A construi și a reconstrui: tehnologii și materiale inovatoare” a fost organizat de Agenția Italiana de Comerț Exterior – ITA in colaborare cu Ambasada Italiei la București si cu sprijinul Institutului Italian de Cultura.

Evenimentul a fost organizat în cadrul celei de-a șaptea ediții a Zilei Designului Italian în Lume – ITALIAN DESIGN DAY 2023 (#IDD2023), cu obiectivul de a prezenta excelența design-ului italian în toate formele sale, care precede următoarea ediție a “Il Salone del Mobile” de la Milano, dar și cu acela al unui schimb de experiențe și puncte de vedere între profesioniști italieni și români pe tema inovației tehnologice pentru arhitectură.

Proiectul ITALIAN DESIGN DAY se desfășoară în cadrul Comisiei permanente pentru internaționalizarea designului, coordonată de Ministerul italian al Afacerilor Externe și al Cooperării Internaționale – MAECI, din care fac parte Direcția Generală pentru Creativitate Contemporană a Ministerului Culturii, Asociația pentru Design Industrial, Fundația Compasso d’Oro, ITA-Agenția, “Il Salone del Mobile”, „La Triennale di Milano”, FederlegnoArredo, Fundația Altagamma și Confindustria: principalii actori publici și privați care reprezintă designul italian de calitate și lumea afacerilor.

Timisoara

Cieste si...

Cele mai populare articole