„Din cele 12 obiective de investiţii, anexă la bugetul aprobat al Ministerului Sănătăţii în perioada 2014 – 2021, au fost finalizate doar şapte obiective, celelalte fiind în curs de realizare. Nu s-a construit nicio unitate sanitară nouă cu paturi, cu excepţia reamenajării Institutului Regional de Oncologie Iaşi. Construcţia Institutului Regional de Oncologie Timişoara, de la data înfiinţării ca obiectiv de investiţii în curs de finalizare în subordinea Ministerului Sănătăţii (anul 2009) şi până la finalul anului 2021, nu a fost demarată”, sunt concluziile unui audit al Curţii de Conturi privind performanţa managerială în unităţile spitaliceşti aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii.
Documentul arată că nici în ceea ce priveşte spitalele regionale, pe care autorităţile române şi-au propus a le construi din fonduri europene, planurile iniţiale nu au fost respectate. Astfel, deşi au fost propuse opt spitale regionale, s-au făcut demersuri pentru jumătate din numărul stabilit iniţial în documentele oficiale.
„Din cele opt spitale regionale de urgenţă propuse în Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020 s-au identificat demersuri de realizare doar pentru patru dintre acestea, respectiv trei spitale regionale de urgenţă (Iaşi, Cluj şi Craiova) pentru care Ministerul Sănătăţii gestionează proiectele de construcţie şi care se află în stadiul de proiect tehnic, şi un spital regional de urgenţă la Braşov pentru care UAT Municipiul Braşov a iniţiat o serie de demersuri în anul 2021”, mai arată raportul Curţii de Conturi.
Controalele la spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii au vizat perioada 2014-2021 şi au fost realizate în cursul anului 2022.