duminică, octombrie 6, 2024

Cea de-a zecea serie de sancţiuni UE în Războiul din Ucraina vizează 121 de persoane şi entităţi, inclusivtrei bănci ruseşti şi şapte producători iranieni de drone

EconomieCea de-a zecea serie de sancţiuni UE în Războiul din Ucraina vizează 121 de persoane şi entităţi, inclusivtrei bănci ruseşti şi şapte producători iranieni de drone

Această a zecea serie de sancţiuni europene – aprobată vineri seara şi adoptată în mod oficial sâmbătă – de la începutul invaziei şi Războiului rus din Ucraina, în urmă cu un an, reprezintă un ecou al unor măsuri anunţate vineri de către Statele Unite şi Marea Britanie, precedate de un avertisment dur al G7 adresat ţărilor care sar în ajutorul Rusiei în acest război.

Seriile de sancţiuni decise succesiv de către UE constituie ”sancţiunile de cea mai mare anvergură” adoptate vreodată, subliniază preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen.

”Vom creşte şi presiunea asupra celor care încearcă să ne ocolească sancţiunile”, a ameninţat ea.

Ultima serie de sancţiuni vizează 96 de entităţi ruseşti suplimentare (întreprinderi sau agenţii de stat), inclusiv trei bănci ruseşti, precizează într-un comunicat UE.

Ea vizează totodată şapte entităţi iraniene – toate producătoare de drone explozive, folosite de către Rusia pentru a lovi ţinte ucrainene, inclusiv infrastructuri şi imobile locuite.

Interdicţia de e exporta mărfuri industriale din UE către Rusia este extinsă la bunuri cu dublă întrebuinţare – civilă şi militară – ca de exemplu electronice, vehicule speciale, piese mecanice, piese de schimb pentru motoare de camion şi avion, antene, macarale, drone, materiale din pământuri rare, circuite electronice şi camere de luat vederi termice.

Comerţul cu aceste bunuri reprezintă peste 11 miliarde de euro, potrivit unor oficiali europeni.

Sancţiuni impuse propagandei ruse au fost consolidate, prin măsuri de suspendare a licenţelor birourilor arabe ale RT şi Sputnik, instituţii media controlate de stat şi care au fost interzise în UE.

Acest nou pachet obligă statele membre UE să detalieze mai bine averile confiscate unor ruşi bogaţi care susţin Kremlinul, vizaţi de sancţiuni, dar şi activele ”îngheţate” ale Băncii centrale ruse.

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell anunţă că, în total, 121 de entităţi şi persoane se află pe ultima listă de sancţiuni, care urma să fie publicată sâmbătă în Jurnalul Oficial al UE.

Un astfel de anunţ presupune o blocare a activelor şi o interdicţie a vizei în UE.

Potrivit lui Borrell, ultima serie de sancţiuni îi vizează, de asemenea, pe ”cei responsabili cu deportarea şi adoptarea forţată a cel puţin 6.000 de copii ucraineni”, o încălcare a legislaţeii internaţionale.

”Continuăm să sporim presiunile asupra Rusiei şi o vom face atât timp este necesar, până când Ucraina va fi eliberată de brutala agresiune rusă”, subliniază el.

Timisoara

Cieste si...

Cele mai populare articole