duminică, mai 26, 2024

CEC Bank a listat primele 2 emisiuni de obligaţiuni cu o valoare cumulată de peste 650 milioane de lei

EconomieCEC Bank a listat primele 2 emisiuni de obligaţiuni cu o valoare cumulată de peste 650 milioane de lei

CEC Bank a listat vineri primele 2 emisiuni de obligaţiuni denominate în lei şi euro, pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti, cu o valoare cumulată de peste 650 milioane de lei.

 

„CEC Bank, banca cu cea mai lungă istorie pe piaţa financiar-bancară din România, a cărei activitate a început în 1864, listează astăzi, 17 februarie, primele 2 emisiuni de obligaţiuni denominate în lei şi euro, pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti, cu o valoare cumulată de peste 650 milioane de lei. Emisiunea de obligaţiuni în lei se va tranzacţiona sub simbolul bursier CECRO25, cu o valoare totală de 175,35 milioane de lei, în timp ce emisiunea de obligaţiuni în euro se va tranzacţiona sub simbolul bursier CECRO25E, având o valoare totală de 97,3 milioane euro”, anunţă BVB.

Obligaţiunile emise de CEC Bank sunt de tip senior, nepreferenţiale, negarantate, eligibile pentru cerinţe MREL. Tranşa în lei are dobândă fixă (cupon) de 9% pe an, iar tranşa în euro are cuponul de 7,5%, ambele având scadenţa 30 decembrie 2025.

„CEC Bank a făcut azi primul pas pe Bursa de Valori Bucureşti, prin listarea primelor sale obligaţiuni eligibile MREL. Este un pas important, atât din perspectiva faptului că CEC Bank urmăreşte să fie o instituţie atractivă pentru investitori pe pieţele de capital, cât şi din punct de vedere al aplicării rigorilor de guvernanţă corporativă şi transparenţă aplicabile pe Bursă. Listarea de azi confirmă angajamentul nostru de a transforma CEC Bank într-o bancă modernă, competitivă şi guvernată pe principii profesioniste”, a declarat Bogdan Neacşu, director general CEC Bank.

Raiffeisen Bank a fost intermediar pentru cele două transe emise în decembrie. Asistenţa juridică a fost acordată emitentului de către Dentons, iar Clifford Chance a asistat juridic intermediarul, ambele case de avocatură participând prin birourile din Bucureşti şi din Frankfurt, iar KPMG Audit a asigurat auditarea.

„Bursa de Valori Bucureşti rămâne un partener de încredere pentru sistemul bancar românesc şi ne bucurăm că CEC Bank listează în premieră, 2 emisiuni de obligaţiuni în lei şi euro. La mai puţin de o lună de la prima listare de obligaţiuni din acest an, realizată tot de una dintre instituţiile bancare din România, urăm bun-venit unui nou emitent din sectorul financiar-bancar, care a ales să utilizeze platforma Bursei de Valori Bucureşti pentru a se finanţa. Acest trend pe care l-am văzut în anul precedent şi care se conturează şi în 2023 ne confirmă faptul că băncile găsesc resursele de care au nevoie pe piaţa de capital românească”, a declarat Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

Reprezentanţii BVB spun că piaţa de capital continuă să reprezinte o soluţie pentru dezvoltarea proiectelor pe care le au instituţiile bancare din România.

CEC Bank şi-a înjumătăţit profitul net

La rândul său, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Gabriel Grădinescu a afirmat că instituţia a lucrat „intens pentru emiterea cu celeritate a certificatului de înregistrare a admiterii la tranzacţionare a obligaţiunilor emise de CEC Bank”. Aceste instrumente financiare vor contribui la asigurarea resurselor financiare ale instituţiei de credit pentru a continua să sprijine antreprenorii să acţioneze în multiple sectoare ale economiei.

Timisoara

Cieste si...

Cele mai populare articole