Consiliul Județean Arad a publicat condițiile de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara și detaliile lucrărilor care vor fi realizate pe această rută. Certificatul de urbanism a fost emis pentru autorizarea construcției Lotului 2 al proiectului de modernizare a liniei feroviare Caransebeș-Timișoara-Arad, inclusiv Ronaț Triaj Gr. D-Arad, inclusiv Aradul Nou-Glogovăț. Președintele CJA, Iustin Cionca, a făcut o declarație privind viitoarea investiție după o întâlnire cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, la care a participat în urmă cu o săptămână.
„Am discutat această investiție vineri cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și am convingerea că va fi unul dintre proiectele prioritare ale Guvernului României în următoarea perioadă. Pentru Arad este cu atât mai important, cu cât pe culoarul feroviar Arad-Timișoara funcționează un terminal intermodal și sunt mulți arădeni care fac naveta fie la facultate, fie la locul de muncă, la Timișoara. Modernizarea căii ferate, creșterea vitezei și a confortului pe acest traseu va conduce la creșterea gradului de utilizare a trenului ca mijloc de transport între cele două orașe. Nu în ultimul rând, vestea bună pentru locuitorii cartierului Micălaca este că trenurile marfare vor fi eliminate din cartier, rămân în continuare doar trenurile de pasageri și se vor monta panouri fonoabsorbante pentru scăderea disconfortului”, a afirmat Iustin Cionca.
Date tehnice
Tronsonul liniei ferate din județul Arad va fi modernizat între km 28+800 și km 56+350 (semnalul de intrare în stația Arad, pe linia CF 218), precum și de la ieșirea din stația Aradul Nou (capY) până la ramificația R2 Glogovăț, care va fi construită pe linia CF 200 (varianta ocolitoare a municipiului Arad), pe o distanță de aproximativ 7 kilometri. Lucrările propuse includ infrastructură nouă, modernizarea stațiilor (Vinga, Șagu, P.M.
Valea Viilor, Aradul Nou), dublarea întregii linii existente, reabilitarea liniilor din stații, înlocuirea podurilor, podețelor și repararea sistemului de drenaj, îmbunătățirea terasamentelor, construcția unui pod nou peste râul Mureș, a unui pasaj superior pe DN 7 la km 5+300, a drumurilor de întreținere de-a lungul căii ferate (unde nu sunt disponibile drumuri publice), reabilitarea clădirilor stațiilor de călători și a celor care servesc traficul feroviar, inclusiv construcția pasarelelor și ridicarea nivelului peroanelor, montarea panourilor fonoabsorbante și/sau a soluțiilor alternative de reducere a zgomotului, instalarea de centrale electronice și introducerea sistemului de siguranță ERTMS, modernizarea echipamentului de telecomunicații, înlocuirea echipamentelor liniei de contact, montarea de încălzitoare de macaz noi, relocarea rețelelor de utilități și devierea căilor de comunicație.
În stația Aradul Nou se va reconstrui atelierul de intervenții la linii și magazia de mărfuri. Linia simplă Aradul Nou – Arad va fi modernizată și se va construi o haltă de călători în cartierul Micălaca. Pentru realizarea proiectului, unele construcții existente cu destinație feroviară vor fi desființate, fie pentru că nu mai sunt funcționale, fie pentru că nu vor mai fi necesare.