Teodora Ciunta, fostă angajată la Primăria Municipiului Arad a fost reținută de DNA deoarece ce pare că ar fi promis unor persoane că le angajează. În schimbul promisiunii a primit zeci de mii de euro. Pe numele ei a fost emisă propunerea de arestare preventivă.
„În perioada 2019 – 2023, suspecta ar fi pretins de la o persoană, martor în cauză, suma totală de 94.500 euro din care ar fi primit 64.500 euro lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unor persoane din conducerea Consiliului Județean Arad, din conducerea unor unități sanitare și asupra unui europarlamentar și că-i va determina pe aceștia să faciliteze: angajarea martorului pe un post de contabil în cadrul unei unități spitalicești; angajarea unor prieteni sau rude ale aceleiași persoane în cadrul unor spitale sau în cadrul Penitenciarului Arad; obținerea a două finanțări din fonduri europene pentru familia martorului. În contextul menționat mai sus, la data de 6 februarie 2023, suspecta ar fi fost surprinsă în flagrant de către procurorii anticorupție după ce ar fi primit de la martor suma de 5.000 euro, reprezentând cea de-a doua tranșă de bani pretinsă pentru angajarea unei persoane pe un post de asistent medical în cadrul unui spital”, arată procurorii DNA.