luni, mai 20, 2024

Câciu: Lucrăm la un program de finanţare de peste un miliard euro

EconomieCâciu: Lucrăm la un program de finanţare de peste un miliard euro

Ministrul Finanţelor Adrian Câciu a anunţat că este în lucru, în prezent, un program de finanţare de peste un miliard euro vizând susţinerea producătorilor români, în special partea de procesare hrană – de la procesarea cărnii de porc, la cea de pui, dar şi lactate, astfel încât producătorii români să poată beneficia de costuri de producţie cât mai reduse.

 

„În prezent, lucrăm la un program de finanţare de peste 1 miliard euro vizând susţinerea producătorilor români, în special partea de procesare hrană – de la procesarea cărnii de porc, la cea de pui, dar şi lactate, astfel încât producătorii români să poată beneficia de costuri de producţie cât mai reduse”, a declarat Adrian Câciu, potrivit unei postări de marţi pe pagina de Facebook a Ministerului Finanţelor.

Declaraţia a fost făcută de către ministrul PSD la conferinţa „Contextul economic şi legislativ pentru dezvoltarea sectorului suinelor în România”, organizată de Carmistin şi Asociaţia Fermierilor din România.

Ministrul Finanţelor a subliniat faptul că statul român va continua finanţarea sectorului suinelor prin programe consolidate, suplimentare celor din fonduri europene.

El a anunţat că actualele măsuri guvernamentale vor fi completate de noi iniţiative de finanţare, adaptate mai bine nevoilor pieţei interne.

8,00% pe an de la EximBank la depozite noi pe 6 luni

Ministrul Câciu a mai transmis participanţilor să nu rateze momentul pe care România îl are în prezent din perspectiva posibilităţilor de finanţare, care trebuie concretizate în piaţă şi în evoluţia acesteia.

Timisoara

Cieste si...

Cele mai populare articole